„Împreună prindem curaj”

Elevii Liceului cu Program Sportiv Arad au dat viață proiectului „Împreună prindem curaj”, un spațiu în care emoțiile au fost explorate prin activități pline de creativitate, joc și colaborare. Scopul lor a fost să înțeleagă cum pot preveni violența și cum pot construi relații bazate pe respect și apropiere. Cei mici au lucrat cu entuziasm. În „Emoțiile au chip” au modelat din plastilină chipuri care exprimau bucurie, teamă, furie sau tristețe, transformând fiecare expresie într-o poveste. În „Curcubeul inimilor curajoase” au creat împreună un curcubeu, simbol al prieteniei și al acceptării. Elevii de gimnaziu au abordat situații mai profunde. În „Teatru de improvizație – Emoții în acțiune” au analizat conflicte reale, au observat cum se schimbă tonul unei discuții și cum poate apărea violența. Au exersat dialogul calm, controlul reacțiilor și sprijinul reciproc. Au înțeles cât de mult contează un cuvânt spus la timp, o reacție controlată. Împreună au trăit momente care au apropiat inimile. Aceste activități au întărit legăturile dintre elevi și au creat un climat în care empatia, echilibrul și curajul sunt valori trăite zi de zi. Ei au descoperit că adevăratul curaj înseamnă să alegi respectul.

Acest articol a fost publicat în Activități. Salvează legătura permanentă.