Proiectele transfrontaliere – un veritabil schimb de experiență

http://www.jurnalulromanesc.at/proiectele-transfrontaliere-un-veritabil-schimb-de-experienta/

În anul școlar 2016-2017, Liceul cu Program Sportiv a fost implicat într-un proiect transfrontalier cu LiceulDušan Vasiljevşi Liceul de economie din Kikinda, Serbia.

Uniunea sportivă şcolară, Cancelaria pentru tineret (Local youth office), Uniunea de baschet a Serbiei a organizat un concurs umanitar cu scopul de a promova valorile umanitare prin dezvoltarea sportului, sportului școlar, educaţiei fizice şi recreaţiei.

Școala din Kikinda și BASCHET 3Х3 KIKINDA 2017 au organizat competiţia: PUTEREA TINERETULUI PENTRU O VIAȚĂ SĂNĂTOASĂ III“, competiție la care a fost invitat și liceul nostru.

Obiectivele competiției au fost:

promovarea baschetului 3Х3

colectarea ajutorului umanitar pentru Nikola Isakov, elev la Liceul Tehnic din Kikinda.

propagarea şi dezvoltarea recreaţiei printre elevii de la scolile medii

caracter internaţional şi coolaborarea cu scolile din Romănia

promovarea Universităţilor din Belgrad şi Novi Sad.

Pe data de 26 aprilie, echipa de baschet-fete de la nivelul gimnazial s-a deplasat la Kikinda unde a susținut o serie de meciuri cu scop umanitar pentru colectarea ajutorului umanitar pentru Nikola Isakov, elev la Liceul Tehnic din Kikinda.

Pe lângă experiența sportivă de care au avut parte elevele noastre, ele au învățat despre importanța și beneficiile activităților de voluntariat, cât și despre importanța sănătății în dezvoltarea armonioasă a copiilor. Această excursie a oferit elevilor și oportunitatea de a vizita localitățile Kikinda și Novi Sad.

În data de 9 iunie 2017, s-a realizat schimbul de experiență în sens invers, deoarece grupul de elevi de la Kikinda a venit să viziteze orașul nostru. Activitatea a început cu derularea unor meciuri de baschet, după care elevii au avut oportunitatea de a face un popas și la Liceul cu Program Sportiv. Atât cadrele didactice, cât și elevii au rămas plăcut impresionați de baza materială modernă existentă la nivelul liceului, precum și de ospitalitatea elevilor și a cadrelor didactice de la Liceul cu Program Sportiv. La finalul activității, elevii au avut ocazia de a vizita și centru orașului Arad. Elevii și profesorii au rămas plăcut impresionați de Micul Paris”. Cadrele didactice din Kikinda și-au manifestat dorința ca acest proiect să continue și în anul școlar următor, atât pe domeniul sportiv, câși pentru promovarea tradițiilor și a obiceiurilor specifice celor două țări.

Proiectele transfrontaliere oferă atât elevilor, cât și cadrelor didactice oportunitatea de a realiza un schimb de experiență curricular, cât și extracurricular cu țările vecine. Elevii au șansa de a-și exersa abilitățile lingvistice și chiar au posibilitatea de a învăța cuvinte noi din limbile țărilor vecine, precum și de a găsi asemănări lingvistice interesante între unele cuvinte din limbile de proveniență ale elevilor. Activitățile umanitare dezvoltă sensibilitatea educabililor. Aceste activități oferă elevilor și oportunitatea de a socializa și de a lega reale prietenii cu elevi din alte școli.

*Pentru imagini de la acest eveniment, accesati link-ul de mai jos:

IMAGINI EVENIMENT

Acest articol a fost publicat în Anunțuri. Salvează legătura permanentă.